Lucrarea oferă o viziune globală asupra procedeelor de scriitură şi asupra evoluţiei stilului componistic al lui Serghei Rahmaninov, reflectate în lucrările pentru pian şi orchestră. Studiul influenţelor socio-culturale şi analiza textului muzical au menirea de a conduce înspre „interpretarea informată” a acestor opere complexe aparţinând marelui repertoriu pianistic. Există o coerenţă remarcabilă între concepţia componistică şi cea interpretativă, ambele caracterizându-se prin forţă expresivă, sobrietate şi rafinament. Organizarea discursului în jurul punctului culminant este o altă trăsătură specifică, ce trebuie înţeleasă şi integrată de către interpret. Frazarea, agogica, sublinierea vocilor interioare şi paleta dinamică sunt subordonate acestei logici organizatorice, care asigură coerenţa discursului, oferindu-i totodată o dimensiune arhitecturală.