Volumul este structurat în trei capitole, primul dintre ele fiind dedicat prezentării creaţiei pentru pian a lui Sigismund Toduţă în contextul muzicii româneşti de gen. Un al doilea capitol investighează studiile şi activitatea pianistică a lui Toduţă, de la anii în care a fost pregătit de Elisa Rieszner, Ecaterina Fotino-Negru şi Ana Voileanu-Nicoară, la perioada studiilor cu Alfredo Casella şi cei petrecuţi la Pontificio Instituto di Musica Sacra din Roma. Un subcapitol încearcă să stabilească posibile şi plauzibile legături între Casella, Enescu şi Toduţă. Cel de-al treilea capitol, cel mai amplu, este cel al analizelor lucrărilor de pian ale lui Toduţă, de la cunoscutele Passacaglia pentru pian şi Sonatina per pianoforte (in antico stile) (paradigmele analitice) la cele 10 colinde pentru pian, la Preludiu-Coral-Toccata, cele Şase piese pentru pian, singurele care au apelat la limbajul serial-dodecafonic, Terţine (o variantă a celei de-a cincea piese din ciclul pieselor pentru pian) şi Suita de cântece şi dansuri. Sub titlul generic „Alte piese pentru pian” sunt grupate lucrările Părintele Hubic văzut de Dr. Sigismund Toduţă, Trei schiţe pentru pian, Patru piese pentru pian şi Trenia, [Recitativo] şi ...pentru pace.