Dacă scopul iniţial al practicii obstetricale a fost acela de a stabili doar viabilitatea fetală, obstetrica modernă işi propune, prin continua perfecţionare a metodelor de supraveghere intrapartum, imbunătăţirea prognosticului fetal şi nu în ultimul rând al celui matern. Acest deziderat se poate realiza prin înţelegerea profundă a mecanismului naşterii şi a posibilităţilor adaptative ale organismului fetal, pe de o parte, şi prin cunoaşterea metodelor de obiectivare a stării fetale intrapartum, ca şi a limitelor acestor tehnici, pe de altă parte. În final, toate eforturile converg în stabilirea cât mai corectă a noţiunii de suferinţă fetală intrapartum, a condiţiilor etiopatogenetice care conduc la apariţia ei, ca şi a implicaţiilor clinice post-natale.