În cartea Cazul Paul Palaiologos Tagaris, în contextul istoriei bisericești, din secolul al XIV-lea, ne punem întrebarea în ce măsură și cu ce intenție putea sau ar fi putut Paulos Palaiologos Tagaris să continue scrierea „faptelor, actelor sau analele apostolilor” și mai ales cui ar fi folosit, cui bono? Aceste memorii sunt totuși de mare folos, pentru generațiile de creștini care au urmat mărturisirii lui publice, din anul 1394 și care vor mai urma și de acum înainte, pentru că trag un semnal de alarmă – un memento - pentru tot poporul Lui Dumnezeu – populus Dei - spre a veghea asupra integrității Bisericii și spre a evita, a condamna și a înăbuși în fașă astfel de tendințe și manifestări. Cum spuneam încă la început, nu numai clerul, ci fiecare creștin trebuie să fie și să dea dovadă de o profundă conștiință creștină, să se comporte ca un apostol, atât acasă, cât și la locul de muncă, în societate etc. și să cultive o relație de solidaritate întreolaltă.